În câţi ani va fi depopulată România?

Cauza creşterii migraţiei: o depresie colectivă majoră, vecină cu teroarea. Românul anului 2050 ar putea avea ochii oblici.

Depopularea masivă a României face ravagii în sănătate, construcţii şi în sistemul asigurărilor sociale. În 2-3 ani de zile nu va mai exista sistemul sanitar, iar românul anului 2050 va avea ochii oblici, estimează experţii.

Majoritatea emigranţilor români preferă ţările calde

Migraţia românilor nu dă semne de încetinire, în ciuda crizei economice care a afectat economiile occidentale. Continuă să plece din ţară, pe capete, muncitori calificaţi, medici, profesori, studenţi, absolvenţi eminenţi, sportivi-campioni, mai nou – poliţişti, precum şi români „cu stare”. Numai în 2009 au părăsit România peste 300.000 de oameni (2% din populaţia activă). Peste 2.500 de medici aleg anual să profeseze în spitalele din Vest. Cauza creşterii emigraţiei, identificată de psihiatri, este o depresie colectivă majoră, vecină cu teroarea, care izvorăşte din neajunsuri şi este alimentată de sentimentul de insecuritate colectivă.

În ciuda accelerării fluxurilor migratorii, nici o instituţie nu poate prezice, cu exactitate, în cât timp va fi depopulată România. Totuşi, conform prognozelor oficiale, la orizontul de timp al anului 2050, ţara noastră ar putea avea cu 6-8 milioane de locuitori mai puţin, chiar dacă acceptă populaţie asiatică, africană sau din ţări sărace ale Europei. Uriaşa pierdere umană este confirmată de un sondaj Gallup, potrivit căruia unul din cinci români îşi doreşte să se stabilească peste hotare, în timp ce „numărul străinilor care doresc să se stabilească în România este foarte mic”.

Insecuritate colectivă

Medicul psihiatru Florin Tudose pune dorinţa intensă a oamenilor de a pleca din ţară pe seama unei depresii colective puternice, provocată de criza economică şi întreţinută de aşa-numiţi „apostoli ai dezastrului” naţional. „Foarte mulţi români îşi abandonează aici familiile, lucrând la negru în străinătate şi lăsând aici toată povara socială a familiilor lor, care nu plătesc contribuţii şi asigurări, după principiul că statul îţi bagă în gură. Alţii, resimt un sentiment de insecuritate colectivă, o panică intensă şi ajung să plece cu tot cu familii. Ei îşi vând bunurile ca să scape de acest dezastru din România şi se mută în altă ţară. Însă această teroare nu corespunde realităţii, ci este susţinută informaţional de apostolii dezastrului. Apoi, bunurile oamenilor disperaţi sunt cumpărate pe nimic de profitorii crizei, care au interesul de a provoca un haos cât mai mare şi a întreţine depresia naţională”, spune Florin Tudose.

Rezumând, migraţia excesivă a forţei de muncă în Occident poate avea efect nefast atât asupra statului, împovărând factura asigurărilor sociale, cât şi asupra celor care decid să-şi lichideze proprietăţile din România, în căutarea unei vieţi mai bune. Îngrijorătoare este, în opinia psihiatrului, migraţia tinerilor, care ajung să procreeze în ţările-gazdă, văduvind România de copii. Pe lângă depresia indusă artificial populaţiei, Florin Tudose susţine că românii părăsesc ţara şi din cauza faptului că aici nu mai există o piramidă clară a valorilor, care să-i facă pe oameni să se simtă apreciaţi de semeni.

Din fericire pentru România, deşi sunt foarte deprimaţi din cauza sărăciei, profesorii actualei generaţii nu vor pleca din ţară la fel de uşor precum medicii, deoarece trebuie să vorbească limba ţării respective precum nativii, crede profesorul Aurel Cornea, liderul Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Însă, lucrurile s-ar putea schimba în cazul profesorilor tineri care învaţă limbi străine şi care ar putea profita de mobilitatea europeană a pieţei serviciilor didactice. „Profesia noastră are la bază comunicarea, iar comunicarea într-o limbă străină este mai dificilă, pentru că trebuie să ştii acea limbă la perfecţie. Profesorii care migrează nu pot alege decât în mică parte să-şi exercite meseria de dascăl în Occident. Cea mai mare parte, împinşi de disperare, aleg să presteze în străinătate alte munci, în construcţii, în agricultură sau ca îngrijitori. Aceasta este de fapt drama noastră. Din cauza salariilor mici, în sistem nu mai intră oameni pregătiţi, iar cei buni pleacă şi calitatea educaţiei scade”, afirmă Aurel Cornea.

Nu suntem atrăgători nici pentru arabi şi asiatici

În condiţiile intensificării fluxurilor migratorii în şi dinspre România, românul anului 2050 ar putea avea ochii oblici şi faţa măslinie, cred experţii. „Chiar şi în aceste condiţii, nu vine sfârşitul lumii în România. În ţară vor trăi indieni, chinezi sau oameni din Republica Moldova, care trăiesc acum în condiţii rele, subumane, şi care vor şi ei o viaţă mai bună”, dă asigurări psihiatrul Florin Tudose.

La rândul său, sociologul Alfred Bulai crede că România ar putea atrage, în viitor, populaţie asiatică. „Deocamdată însă, nu suntem atrăgători nici măcar pentru această populaţie, deoarece n-avem o istorie puternică a imigraţiei. Cea mai fericită variantă ar fi atragerea moldovenilor, deoarece ei sunt deja integraţi cultural”, spune Alfred Bulai.

În domeniul medical însă, rezolvarea deficitului de personal cu ajutorul imigranţilor este dificilă, dacă nu imposibilă, din cauza legislaţiei. „Nu putem aduce medici din Bangladesh sau de oriunde altundeva deoarece legislaţia nu ne permite. Profesia noastră este foarte clar reglementată de legislaţia europeană, care prevede că pe teritoriul UE pot profesa doar medici din UE sau din Spaţiul Economic European. Medicii care nu îndeplinesc aceste condiţii au totuşi o şansă dacă sunt căsătoriţi cu cetăţeni români. Însă deocamdată nu ne punem astfel de probleme deoarece posturile din sănătate sunt blocate şi pentru români. La şapte medici care pleacă din ţară putem angaja doar unul, iar concursurile pentru posturi nu se mai ţin”, susţine Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Totuşi, migraţia românilor nu trebuie dramatizată, în opinia preşedintelui ţării, Traian Băsescu. “Să nu mai facem o dramă din faptul că plecăm. Cel mai mare obiectiv al României a fost liberalizarea forţei de muncă. Dreptul nostru de a pleca unde ne este mai bine. Unde munca ne este corect răsplătită. În momentul de faţă, statul român nu poate să îşi plătească medicii, profesorii, cum ar merita să îi plătească”, a subliniat recent şeful statului. În acest context, preşedintele le-a mulţumit românilor din străinătate pentru că nu se întorc în ţară să solicite ajutor de şomaj.

Unde aleg să trăiască românii?

Principalele ţări de destinaţie ale românilor au fost, la începutul anilor 2000, Italia şi Spania, care au reuşit să atragă, potrivit cifrelor oficiale, peste 2 milioane de emigranţi din ţara noastră. Datele neoficiale arată însă că numărul românilor din aceste ţări ar putea fi mult mai mare, dacă i-am pune la socoteală pe cei care muncesc „la negru”. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) arată, de pildă, în Raportul asupra Migraţiei Mondiale pe 2010, că în prezent între 2,5 şi 2,7 milioane de români se află pe teritoriile celorlalte state ale UE. Mai nou, românii aleg să muncească în Marea Britanie, Franţa sauGermania.

În ceea ce priveşte Germania, stat care a aplicat măsuri de restrângere a liberei circulaţii a lucrătorilor români, situaţia s-ar putea schimba pe termen mediu. Românii cu studii superioare şi calificări înalte, precum muncitorii, medicii sau inginerii ar putea fi atraşi de programele speciale pentru imigranţi ale Berlinului, care doreşte să-şi menţină supremaţia economică în Europa şi să conserve nivelul actual de trai german, prin alimentarea corespunzătoare a bugetelor naţionale.

Ofensiva în atragerea personalului român înalt calificat în Germania a început să fie detectabilă în România. „S-a intensificat activitatea recrutorilor străini de medici de pe teritoriul României: acum îi iau direct din universităţi. Reprezentanţii unei astfel de societăţi de recrutare care caută medici pentru Germania a venit la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi”, spune Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Emigraţia nu este pentru toţi

Profesorul Răzvan Bobulescu reprezentant al Federaţiei „Alma Mater” subliniază că emigraţia nu este pentru toţi, ci doar pentru cei foarte bine pregătiţi sau cu o meserie cerută în Occident. În domeniul învăţământului  – arată Bobulescu -  „absolvenţii buni pleacă învârtindu-se. În ţară rămân în principal loazele, care nădăjduiesc să se angajeze undeva pe pile. Pleacă, de asemenea, preparatorii şi asistenţii, din care doar jumătate mai revin în ţară. Aceasta este de fapt nenorocirea României, că ne pleacă elitele, vârfurile noastre”.

„Estimez că în 2-3 ani de zile nu se va mai putea vorbi de sistemul medical, pentru că pur şi simplu va dispărea. Tendinţa de migraţie a medicilor români s-a intensificat iar legislaţia europeană nu ne permite să aducem medici din China, Moldova sau Bangladesh. În acelaşi timp s-a intensificat activitatea recrutorilor străini de medici de pe teritoriul României: acum îi iau direct din universităţi”. – Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România

Cad macarale!

În opinia sociologului Alfred Bulai, nu mărimea fluxului migrator dinspre România spre Occident este periculoasă, ci scăderea profesionalismului, generată de depopularea instituţiilor şi a ramurilor economice vitale. „Migraţia masivă a românilor s-a produs, în condiţiile în care avem peste 2 milioane care lucrează în străinătate. Vârful acestei migraţii a trecut, chiar dacă vor mai exista oameni care vor pleca din ţară. Problema este că, prin migraţie, gradul de profesionalism în România a scăzut dramatic: în construcţii nu mai există calitate, macaralele cad, nu mai avem medici, în unităţile de pompieri au ajuns să existe mai multe autospeciale decât pompieri”, spune Alfred Bulai.

Nu numai românii au emigrat masiv în ţările mai dezvoltate, ci şi italienii sau irlandezii care au format comunităţi puternice în ţările gazdă, mai arată sociologul. Aşa cum ţările de origine ale respectivilor n-au fost depopulate, deoarece au acceptat la rândul lor străini, putem spera că şi România va primi străini săraci.

Pierdere

Prognozele care ţin cont de natalitate, mortalitate şi migraţie arată că România ar pierde, în 40 de ani, 6-8 milioane de locuitori. ONU estimează că populaţia României va ajunge la 15,9 milioane de locuitori în 2050, faţă de 21,3 milioane în 2008, în timp ce Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare avansează o cifră de 13,3 milioane de locuitori până în 2050.

Sursa:http://romaningermania.ro

Un ofiţer SPP a murit în apropiere de vila prezidenţială din staţiunea Neptun

Ofiţerul din cadrul Serviciului de Pază şi Protecţie a murit după ce a intrat în mare

Noi sperăm că acest caz dramatic nu are nici o legătură (pură coincidență) cu aparițiile de ieri din presă, informații referitoare la saci de bani transportați cu mașinile SPP, prezentate pe larg aici: Cum a primit Traian Băsescu GRĂMEZI DE BANI, ajutat de SPP și DNA

Era unul dintre aghiotanţii vicepremierului Daniel Constantin

Un ofiţer din cadrul Serviciului de Pază şi Protecţie, în vârstă de 30 de ani, unul dintre aghiotanţii vicepremierului Daniel Constantin, a murit, luni după-amiază, după ce a intrat în mare în dreptul staţiunii Neptun şi nu a mai ieşit la mal, trupul său fiind scos din apă de către scafandri.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, în jurul orei 16.30, autorităţile au fost sesizate că un bărbat a intrat în mare în dreptul staţiunii Neptun şi nu a mai revenit la mal, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La faţa locului, s-au deplasat scafandri din cadrul ISU Dobrogea, care, după căutări ce au durat mai bine de o oră, au reuşit să găsească trupul bărbatului respectiv.

El a fost adus la mal, iar cadrele medicale sosite la faţa locului nu au putut face nimic pentru a-l salva, confirmând decesul bărbatului.

Potrivit unor surse oficiale, bărbatul mort la Neptun este ofiţer în cadrul Serviciului de Pază şi Protecţie şi este unul dintre aghiotanţii vicepremierului Daniel Constantin. El era la mare în concediu împreună cu prietena sa, au mai precizat sursele citate.

Corpul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.

Bărbatul decedat avea 30 de ani şi era din judeţul Prahova.

Sursa: http://stareanatiunii.com

De dragul Uniunii Europene ne vindem țara și pe noi

De dragul Uniunii Europene ne vindem țara și pe noi

Partidele politice din Romania, (mai bine zis grupuri de interese) fac, zilnic, “plecaciuni” in fata “barosanilor” europeni, care, chipurile, ei sunt cei care gandesc si stiu cel mai bine ce e bine pentru cetatenii romani, asa-zisi europeni. Orice institutie, fabrica, corporatie unde unde statul are ceva actiuni si care mai licare din cand in cand intra imediat in vizorul “lupilor” europeni si in cateva luni, cu ajutorul fratesc al “haitelor de caini ciobanesti”, dispar la fier vechi. Asa au disparut miile de fabrici, uzine si intreprinderi pe care le-a avut Romania pana in anii ’90, aceasta intamplandu-se nu ca fabricile si uzinele nu ar fi fost eficiente sau necesare romanilor, ci de…

Nu conteaza ca romanii au saracit, ca nu mai pot da copiii la scoli (circa 1,5 milioane de copii nu merg la scoala), nu conteaza ca romanii nu mai au doctori, nu mai au spitale, nu mai au scoli. Este nesemnificativ faptul ca milioane de parinti iau calea occidentului in cautarea unui loc de munca (chiar cu “binecuvantarea” Presedintelui: plecati, plecati…), lasand copiii in seama strainilor, ca salariile romanilor sunt cele mai mici din Europa, ca preturile la energie, combustibil si toate celelalte cresc zilnic, ca sute de mii de romani nu mai pot achita ratele la banci, ca nu sunt crese si gradinite, ca se lucreaza la nimicirea fiintei nationale, a moralei si traditiei crestine, nimic numai conteaza, totul se face de…

Dragi cetateni europeni, nu aveti nevoie de biserici, nu aveti nevoie de manastiri, nu aveti nevoie de preoti, noi, Uniunea Europeana avem grija de voi, noi gandim, noi ne rugam impreuna cu Marele nostru Arhitect al Universului, noi suntem…

Asadar, toate Formatiunile Politice, toate Asociatiile si Fundatiile din Romania actioneaza la unison, nu pentru binele cetateanului roman, nu pentru bunastarea si prosperitatea Romaniei, nu pentru interesele nationale, ci de dragul Uniunii Europene.

Impunerea a unor standarde comune,se actioneaza doar in tarile din est,mai precis celeortodoxe.Parca mai mult in tara noastra.Asta pt ca romanii tin la traditie de doua mii de ani.Tocmai de aceea la noi s-a simtit si trebuia sa se simta impunerea asta prin constrangere economica,politica,invatamant si ce este mai grav,prin traditia noastra milenara legata direct de ortodoxie.
Pare ca noi am acceptat sa intram in UE,din “iubire si nesiliti de nimeni”,prin ochii guvernantilor nostri si tot ei au lasat impresia ca ei nu fac altceva decat interesele poporului, dar dupa directivele celor din vest.
Dupa 89 incoace romanilor le-au trebuit 23 de ani ca sa ajunga la concluzia ca guvernantii sunt cozile de topor ale celor care continua sa ne distruga din toate partile ,spre deliciul UE.
In occident traditiile si mentalitatile lor medievale ,sunt pastrate cu sfintenie,politic si mai ales religios.
Exact ca in toata istoria lor pagana.
De cand e lumea, vestul a avut o mentalitate expansionista,incepand chiar cu papa.
Intrarea noastra in UE ca popor ortodox pasnic si cu traditii stramosesti si cu o cultura unica in lume,deranjeaza pe cei care n-au avut NICIODATA treaba cu Dumnezeu.Prin contopire ,noi ca popor vom disparea .
Asta se urmareste.Iar daca nu vom disparea ,atunci Romania Ortodoxa. Pentru asta noi ca popor ortodox am fost bagati in ecumenism prin religie,pt a pierde legatura cu Dumnezeu,pt a ne indrepta ochii spre dumnezeul creat de ei ,cel european,pagan dracesc.Tocmai de aceea o ducem prost sisuferim.Cei care accepta ecumenismul ,nu sunt altceva decat
lingai,farizei si tradatori ,cameleoni, fara Dumnezeu Adevarat.
Din partea UE,noi nu avem voie sa ne pastram traditiile stramosesti.In schimb cei din vest,sunt sustinuti si MOTIVATI sa-si patreze traditiile si mentalitatile lor pagane,rasiale,medievale.Traditiile noastre au convertit la crestinism pe toti cei care ne-au trecut tara in lung si-n lat,prin comportament ,cultura,rugaciune.
(pt cine au avut ochi sa vada).Deci oricare ar fi sistemul sau regimul,NICIODATA estul si mai ales Romania,nu va avea acelasi statut ca oricare tara din vest.
Nu degeaba am avut comunismul.Ca doar eram ortodocsi.
Tot timpul se va cauta stergerea invataturiii Lui Hristos.
Romania este constransa politic,ca sa cedeze religios,sub pretextul alinierii,la nivel UE.Dar sa stiti ca asta este valabila mai ales pt noi romanii ortodocsi.
In schimb la Roma se pastreaza traditia tipica istoriei lor,mentalitatea expansionista,politico-religios,asupra acelor popoare (ca Romania)pt ca noi sa nu mai avem vreo legatura cu DumnezeuAdevarat.Aveti vreun motiv sa credeti altceva ?
Sunt sigur ca am cam deranjat pe multi ,dar cu noi eate Dumnezeu ,de cine ne vom teme? Să lămurim lucrurile :

UE NU ESTE EUROPA aşa cum ne înşeală propaganda televizionistica antiromânească.

EUROPA este o comunitate foarte veche de neamuri ce trăiesc de mii de ani în ţările lor, configurate ca state care acoperă teritorii ce se suprapun în mare pe suprafaţa ţărilor lor precum şi nişte teritorii ocupate de nomazi veniţi recent în ultimii 1,100 de ani ce şi-au făcut loc cu forţă între neamurile băştinaşe ocupând parte din teritoriile acestora.

UNIUNEA EUROPEANĂ (UE) este un stat fără teritoriu şi fără instrumente practice, care îşi obţine instrumentele prin contracte cu statele care au teritoriu şi instrumente concrete. Planul este ca gradual să îşi însuşească toate prerogativele statelor naţionale concomitent cu disoluţia în nerelevant a acestora. Pentru acest scop trebuie că statele naţionale să fie slăbite prin infiltrare dar mai ales prin fărâmiţare, deziderate contrar intereselor neamurilor pe care statele trebuie să le servească. HAIT, AM CĂLCAT PE BUBĂ !!!

UE este o ficţiune concepută de nişte oameni misterioşi care se ascund cu străşnicie, ceea ce face ca scopurile lor să fie cel puţin suspecte. Numai cei slăbuţi la minte pot considera că cei care apar în funcţii în public iau vreodată vreo decizie după cum nici unul niciodată nu a emis vreun enunţ inteligent şi original. Cum ar putea dar să conduca milioane de oameni ? Imposibil. Ăia nu pot conduce un chiosc pentru o săptămână d’apai un giga-stat. Pentru completa implementare a sistemului continental de exploatare este de esenţa ca acela două instrumente care menţin sistemul de distribuţie inechitabilă a resurselor şi a rezultatului muncii să fie în întregime în controlul decidenţilor UE, decidenţi care bineînţeles că nu sunt parlamentarii UE întrucât şi acolo, ca şi în fiecare democraţie, CEI ALEŞI NU DECID NIMIC ŞI CEI CE DECID NU SUNT ALEŞI, votanţii alegand doar actorii care execută rolurile pe scena deschisă, dar nu aleg nici scenaristul d’apai directorul teatrului la care sunt invitaţi chipurile pe gratis.

Cele două sub-sisteme, instrumente ale sistemului de exploatare sunt cel de justiţie pentru realizarea inechităţii şi cel financiar pentru realizarea explotării. Preluarea controlului în justiţie s-a făcut prin subordonarea justitiei locale faţă de CEDO şi CEJ ca urmare a pervertirii prin mijloace clandestine a sistemelor de justiţie în fiecare stat. Subordinarea sistemelor financiare s-a facut fata de Banca Centrală Europeană, intitutie privată îdin punct de vedere al controlului dar publică în formă, prin preluarea controlului asupra băncilor naţionale şi prin cumpărare sau distrugere a băncilor comerciale, proces încununat cu interzicerea monezilor locale şi substituirea lor cu EURO.

Faptul că poporul în mare nu realizează adevărul privind faptul că sistemul este unul nu de eliberare ci de crunta exploatare nu este vina poporului ci efectul tehnologiilor dezvoltate de ascundere a adevărului.

Dar poporul intuieşte bine şi se dumireşte gradual, unii mai rapid, alţii mai lent.

Conducătorii ai Uniunii Europene au permis în perioada 2006 – 2008 o serie de inginerii financiare bazate în primul rând pe “bule “ imobiliare, care au angajat în mod defectuos şi periculos resursele din ţările ale Uniunii Europene. Cine a avut de suferit?

În cei patru ani menţionaţi nu am văzut nici un bancher magnat al industriei sau om politic aparţinând PPE răspunzând pentru acest dezastru economic. “ Curba de sacrificiu” pentru redresarea economică a ţărilor din Uniunea Europeană au suportat-o clasele sociale cu venituri medii şi modeste, care s-au văzut peste noapte sărăcite rapid de politici financiare impuse, de idea salvării zonei euro. Milioane de locuri de muncă au fost pierdute peste noapte, drepturi sociale ( salarii, asigurări de sănătate, sociale, ajutoare sociale) “ dijmuite” pentru a salva o pătură de bogataşi care au jucat la “ruletă” soarta Europei. Pe 6 mai 2014 la orele 18.00 “am aniversat” patru ani de la anunţul bombă făcut de preşedintele Traian Băsescu în care românii erau anuntaţi fără să li se explice de ce, că “onoratul” guvern Boc, ne taie 25 % din salarii, pensii, elimină o serie de ajutoare sociale, toate în numele “solidarităţii” cu măsurile de salvare a zonei euro.

Înainte să ne taie salariile, poate Traina Băsescu şi preaumilul său prim ministru Emil Boc, ar fi trebuit să ne explice unde este cel mai mare împrumut contractat în istoria sa de către România – 20 miliarde euro, de ce l-am contractat şi ce am făcut cu banii. Este posibil ca România să “verse” primele două tranşe în conturile unui stat din Uniunea Europeană care controlează peste 65% din piaţa bancară a României, în momentul în care acel stat acordase ajutoare financiare de stat “băncilor mamă” aflate pe teritoriul său şi să-şi lase filialele din România fără finanţare? Oare cele două tranşe acordate de România în favoarea acestor bănci nu au fost tot ajutoare de stat?

Ups! Am spus ajutoare de stat? Păi Uniunea Europeană nu permite României ca ţară membră să corde ajutoare de stat Combinatului Chimic Oltchim Rm. Vâlcea, dar inchide ochii când sunt răscumparate de către ţări membre o serie de instituţii bancare aflate în situaţii grele sau când Germania acorda 700 de milioane de euro industriei de automobile.
Şi atunci suntem egali în Uniunea Europeană? Sau există două Uniuni Europene aşa cum spun popularii prin vocea cancelarului german Anghela Merkel, o Europă de nord a bogaţilor şi una sudică a săracilor?
Ne puteţi răspunde domnilor pdl-işti şi populari la această întrebare? UE se prezinta lumii ca o democratie parlamentara in care parlamentul UE joaca rolul decisiv.Totusi,deciziile executive si proiectarea intregii legislatii sunt facute de Comisia Europeana si echipa sa de peste 54.000 de birocrati.
Din birourile lor de la sediul Comisiei – cladirea Beylarmont – si alte locatii,aceasta armata de birocrati de cariera bine platiti fabrica legile Europei in numele intereselor corporatiste.

Românii au fost în Europa înaintea multor din cei ce ne dau astăzi lecții de civilizație, ca atare nu avem nevoie să ne facă unii sau alții europeni cu patalama la mînă.
Uniunea Europeană se dovedește a fi o organizație de factură opresivă, un adevărat Al Patrulea Reich, în care centrul de la Bruxelles conduce cu mînă de fier periferia, cu precădere statele din Sudul și Estul Europei.
În pur spirit neo-imperialist, statele dezvoltate care controlează centrul de decizie exploatează noile colonii de la periferie, pentru a le spolia de resurse.
Asta înseamnă Uniunea Europeană pentru noi și nu vom fi niciodată de acord cu înrobirea României, cu distrugerea caracterului ei național și cu ștergerea identității românești!
Să ne reamintim doar că România a fost obligată, pentru a fi acceptată în UE, să îşi vîndă virtual pe nimic principalele capacităţi de producţie. Statul român a trebuit să renunţe la industrie, la băncile sale, şi-a concesionat extrem de ieftin resursele naturale, agricultura a fost pusă pe butuci ca urmare a implementării normelor europene. Am cedat practic controlul economiei.
România a devenit doar o piaţă de desfacere pentru economiile dezvoltate din UE, o furnizoare de forţă de muncă ieftină şi slab pregătită, de căpşunari şi bone. Colonia perfectă, poligonul în care îşi confruntă forţele diversele interese financiare şi economice externe.
Este aceeaşi situaţie cu cea în care Băsescu ţipă la pensionari că li s-au dus banii de pensii din vina lor.
În ceea ce priveşte reacţiile oficialilor europeni de sprijinire a lui Traian Băsescu, este clar că ele nu au nici o legătură cu aşa-zisele lor îngrijorări legate de starea democraţiei în România. Este doar încercarea evidentă a unor grupuri de interse externe de a-şi impune şi pe mai departe, în mod totalitar şi autoritarist, lacheul, în detrimentul voinţei poporului român. România a fost obligată, pentru a fi acceptată în UE, să îşi vîndă virtual pe nimic principalele capacităţi de producţie. Statul român a trebuit să renunţe la industrie, la băncile sale, şi-a concesionat extrem de ieftin resursele naturale, ca urmare a implementării normelor europene. Am cedat practic controlul economiei.

Sursa: www.invectiva.ro

În 1989 România devenise o mare primejdie pentru finanţa mondială

Pentru cei ce nu vor sa ştie!!!! În primăvara lui 1989, Nicolae Ceauşescu a anunţat că România şi-a încheiat plata datoriei şi nu mai este nimănui datoare. Mai mult, Ceauşescu a făcut să se voteze o lege prin care i se interzicea guvernului român să mai apeleze la credite străine, să se îndatoreze, aşadar. Totul având drept scop să ferească ţara, în viitor, de riscurile pe care cu atâtea sacrificii le-a înfruntat în anii ’80, anii atât de cumpliţi pentru noi toţi, când Ceauşescu, somat de creditori, a angajat societatea românească în cursa contra-cronometru de plată a datoriilor. Mi-aduc bine aminte de tonul cu care „Europa liberă” a comentat, la început, această situaţie: ni se prevedea un faliment total, falimentul unor neputincioşi, al unor prăpădiţi care au contractat, cu inconştienţă, datorii peste puterile lor de a le returna! Iar faptul că paralel cu plata datoriilor se continuau giganticele investiţii – canale de navigaţie, centrală atomică, metrou, noul centru civic, hidrocentrale, etc. – părea dovada certă a nebuniei megalomane a lui Ceauşescu şi a laşităţii noastre că îl suportăm! Prin anii ’87 – ’88, tonul „Europei Libere” a devenit altul: i se reproşa acum lui Ceauşescu nu incapacitatea economiei româneşti de a-şi plăti cheltuielile, ci i se reproşa însuşi faptul că ne plătim datoriile, căci aceasta ar fi fost o mare prostie, zicea alde d-l Orăscu, doar toate celelalte ţări trăiesc bine mersi fără să-şi achite creditele primite, ci numai dobânzile. Am constatat astfel, cu mare uimire, că, în loc să fie apreciată ca un act de corectitudine, plata datoriilor înfuria anumite persoane sau instituţii, stârnea comentariile cele mai înveninate.

Ca persoană care am fost crescut în teama de a nu rămâne cuiva dator, n-am prea înţeles, la început, această ciudată atitudine. Mai apoi, cugetând oareşicât, am înţeles un adevăr simplu despre cei care trăiesc din a-i împrumuta pe alţii, despre cei care trăiesc din câştigul astfel realizat, adică cămătarii: bancherii te împrumută nu ca să le restitui cât mai repede banii, ci ca să le rămâi la nesfârşit dator, plătindu-le cu regularitate numai dobânzile. Drept care mă întreb cu maximă ingenuitate: ce s-ar întâmpla cu finanţa mondială dacă toate ţările ar proceda cum a procedat România în primăvara anului 1989? Să ne imaginăm că toţi datornicii şi-ar plăti datoriile şi ar hotărî, prin lege, să nu mai facă alte datorii! În ce s-ar transforma sumele imense ce s-ar aduna astfel în depozitele băncilor dacă nimeni nu va mai apela la bănci, să se împrumute! În ce altceva decât în mari grămezi de hârtie inutilă?! Cu alte cuvinte, România devenise, în primăvara anului 1989, o mare primejdie pentru finanţa mondială, pentru cei dedulciţi la traiul din camătă, trai nemuncit! Primejdia constând în puterea exemplului, a forţei de contagiune pe care ar fi putut-o avea „modelul românesc”! Mi-am dat seama de asta şi din înverşunarea deplasată cu care „Europa liberă” a comentat momentul eliberării României de povara datoriilor externe. Nimeni, în Occident nu s-a grăbit să ne felicite. Dimpotrivă! Iar când Ceauşescu şi-a exprimat dorinţa, dar şi putinţa ca România să iasă pe piaţa de credite, acordând împrumuturi cu o dobândă mult mai mică decât cea îndeobşte practicată, pentru a dovedi astfel umanismul societăţii pe care o reprezenta, mi-am dat seama, cutremurat, că Nicolae Ceauşescu, săracu’, şi-a semnat sentinţa de condamnare la moarte! Cred că acest gest, de sfidare şi de demascare a marii finanţe mondiale, a dus cel mai mult la acea concertare de forţe care au reuşit, profitând de generozitatea şi puterea de sacrificiu a tineretului român, nu numai să-1 dea jos pe Ceauşescu de la putere, dar să-1 şi pedepsească personal, fizic, pentru insolenţa sa. Cu consecinţa, „firească”, a revenirii României, cuminţită, în rândurile ţărilor îndatorate până la gât marii finanţe, dând astfel putere de contagiune altui exemplu: cine va mai încerca vreodată, în Europa de Est sau în Africa, în America Latină sau în Asia să procedeze ca Nicolae Ceauşescu, ca el s-o păţească!
Tare aş fi curios să ştiu cât a costat această debarcare a lui Ceauşescu! KGB-ul, la ale cărui servicii a apelat marea finanţa mondială, este o instituţie serioasă, care ţine la preţ! La fel şi celelalte. Mai puţin securitatea română, care, bucşită cum era cu imbecili la toate nivelurile sale, nu este exclus să-şi fi dat concursul pe gratis, din… patriotism, convinsă că se pune în slujba poporului român!
De plătit, fireşte, noi vom plăti costul înlăturării lui Ceauşescu şi-1 vom plăti înzecit, însutit, înmiit, poate.
Aşa nerod şi troglodit cum ne plăcea nouă să-1 credem pe Ceauşescu, acesta a înţeles totuşi un lucru pe care noi, mult mai deştepţi cum ne-a făcut revoluţia, ezităm să-1 recunoaştem, ca să nu ne facem de rîsul lumii. Adică ezităm să-i recunoaştem lui Ceauşescu vreun merit, cât de neînsemnat. Eu unul i-aş recunoaşte deci lui Ceauşescu şi unele merite, măcar pe acela de a fi înţeles relaţia strânsă, în lumea de azi şi de mâine, între suveranitatea naţională şi mărimea datoriei externe a unui stat. M-am dumirit de aceasta deunăzi, când Parlamentul nostru a aprobat să ne împrumutăm cu vreo 300 de milioane de dolari şi nu a tresărit aflând că Fondul Monetar Internaţional ne va acorda acel împrumut numai dacă vom respecta nişte indicaţii superioare. Am scăpat de dracu’, şi am dat peste ta-su! Aşa se face că am scos şi o Constituţie în care se afirmă principiul sacrosanct al suveranităţii naţionale, dar am legat această suveranitate numai de inviolabilitatea hotarelor, care interzice armatelor străine să calce pământul sfînt al Patriei. Chiar nu au înţeles parlamentarii noştri din Constituantă că agresiunea militară a încetat să mai fie la modă? Că este un procedeu tot mai primitiv pentru sensibilitatea omului modern, tot mai desuet şi mai ineficient? Mult mai curată se dovedeşte a fi agresiunea financiară, arma cea mai subtilă şi mai productivă la acest sfârşit de mileniu! Lumea s-a deşteptat, s-a săturat de violenţă, de sânge! De generali şi colonei! Drept care, în locul acestora şi în acelaşi scop, pământul este bântuit în lung şi în lat de experţii financiari ai Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale pentru, sanchi! Dezvoltare, şi alte „agenturi”! Asta, fireşte, după ce prin diverse mijloace, inclusiv propulsarea de agenţi ai marii Finanţe în fotolii ministeriale ori prezidenţiale, ţara vizată este adusă în situaţia de a cere ea însăşi, cu căciula în mână, împrumuturi şi investitori. (La drept vorbind, ce este investiţia străină altceva decât un împrumut pe care te obligi să nu-l mai returnezi, ci doar să-i plăteşti creditorului dobânzile?) Astfel că suveranitatea noastră naţională, de care se umflă-n pept Constituţia română încă de la primele rânduri, în curând va fi, cu concursul senin al Parlamentului României, numai vorbe în vânt! Va fi cel mai trist neadevăr din câte neadevăruri cuprinde Constituţia României, săraca!
Căci s-a ajuns la o situaţie paradoxală şi extrem de primejdioasă pentru un viitor românesc al copiilor noştri: deşi noi, în România, ne îndreptăm spre o economie de piaţă, deşi ne privatizăm care mai de care, grăbindu-ne să lichidăm proprietatea şi economia de stat, datoria externă care se acumulează în această perioadă de privatizare nu are şi ea un caracter privat, ci este o datorie de stat, a ţării, a poporului român! Cum şi când se va achita de aceste datorii statul român, de vreme ce rolul şi puterea sa în economia noastră urmează să se diminueze în mod sistematic şi programat’? Cine a programat această cacealma a privatizării în folosul oricui, numai în folosul ţării nu?!
Sigur, vor sări câţiva deştepţi să ne aducă aminte că şi guvernul S.U.A., statul american, deci poporul american, are câteva sute de miliarde de dolari datorii faţă de aceeaşi finanţă mondială, faţă de aceleaşi bănci la care suntem şi noi, din nou, datori! Dar, vor uita acei deştepţi să ne precizeze, neştiutori cum suntem, că acele bănci sunt bănci americane, occidentale, interesele lor – ale băncilor şi ale statului american fiind foarte coincidente! Nu am nimic împotrivă să se îndatoreze statul român la Banca Naţională a României sau la Banca Dacia Felix! Să se îndatoreze la mine şi să-i pun eu condiţiile în care accept să-l creditez!
Fireşte, Ceauşescu trebuia dat jos! Şi încă cu mult înainte de decembrie 1989! Şi cel mai bine era dacă s-ar fi dat singur la o parte! Din păcate, aşa cum s-au petrecut lucrurile, de dispariţia lui Ceauşescu nu a ajuns să profite poporul român, aşa cum era firesc, adică să profite cei ce au suferit de pe urma lui Ceauşescu, ci au ajuns să profite duşmanii neamului românesc, aceiaşi care profitaseră şi în anii grei când, prin corvoadă naţională, le-am plătit îndoit şi întreit creditele cu care ne-au momit şi ne-au pricopsit în anii ’70! Acum, când, scăpaţi de datorii, se cuvenea să trăim şi noi ca oamenii, ne-am trezit iar cu ei pe cap, cu aceiaşi binevoitori, veniţi să ne dicteze cum să se facă reforma! Această turnură tragică a lucrurilor de după 22 decembrie 1989, ora 12, a fost posibilă prin acţiunea criminală, repet: acţiunea criminală a unor persoane ce pot fi nominal identificate! Scopul principal al acestora a fost, în modul cel mai clar, să aducă din nou România în rândurile ţărilor îndatorate la finanţa mondială. Adică scopul urmărit şi, în parte, deja atins, a fost pierderea suveranităţii naţionale româneşti. Au azmuţit asupra noastră o mână de exaltaţi maghiari sau secui şi noi am crezut că aceştia sunt cei ce atentează la suveranitatea naţională a românilor. Din nefericire savanţii care au gândit Constituţia României nu au fost nici ei mai deştepţi, astfel că nu şi-au pus problema suveranităţii naţionale decât în termenii constituţiilor din secolul al XIX-lea, făcând din Constituţia noastră un corect compendiu al acestor texte. Nici un semn din partea acestor autori că ar fi înţeles adevăratele primejdii, de azi şi de mâine cu care se confruntă Ţara. Acesta fiind unul din motivele pentru care am votat împotriva acestei constituţii.
Conchid: merită sprijinite numai acele forţe (partide) politice care îşi propun să ferească ţara şi poporul nostru de povara şi primejdiile ascunse în teancul de dolari al îndatorării la alţii. Există aceste forţe?
Nota bene: Textul de mai sus a fost scris în cursul săptămânii patimilor şi va ajunge la cititori în zilele săptămânii luminate. Creştineşte a fost scris, creştineşte să fie citit, iertând greşiţilor noştri aşa cum iertare aşteptăm şi pentru greşelile noastre. Învierea Domnului nostru Iisus este şi învierea adevărului, chiar dacă în Sfînta şi Minunata Poveste a Celui Ce a înviat din morţi lipseşte un singur răspuns. Răspunsul la întrebarea Ce este adevărul? Dar stă în puterea noastră să-l căutăm sine ira et studio, adică senini şi iubitori de aproapele nostru. La mulţi ani!
*
— Din câte înţeleg, acest articol a fost publicat în primăvara lui 1992, de Paşte, în revista „Totuşi iubirea”. A avut vreun ecou?
— Adrian Păunescu şi-a dat seama de importanţa lui şi l-a băgat pe prima pagină, dacă mai ţin eu minte. Ştiu că mulţi cititori l-au decupat şi l-au păstrat ca pe un text deosebit.
— Este, într-adevăr, un text deosebit.
— Ideile din acest articol le-am reluat de la tribuna Parlamentului. Fără nici un ecou în mass media românească.
— După şase ani şi jumătate, aţi aflat dacă există în România „acele forţe (partide) politice care îşi propun să ferească ţara şi poporul nostru de povara şi primejdiile ascunse în teancul de dolari al îndatorării la alţii”?
— Am aflat! Nu există!
— Şi atunci de ce mai activaţi într-un partid?
— Activez într-un partid care încearcă să fie o asemenea forţă. Încearcă cu sinceritate. Dar mai e până să reuşească.
– De ce anume aveţi nevoie?
— Avem nevoie de oameni ca dumneata, care să nu mai stea pe margine şi să comenteze steril greşelile celor din ring!
— Să ştiţi că nu stau tot timpul pe margine, în tribună. Cel puţin în ultima vreme, am coborît şi eu în ring!
— Adică?
— Bunăoară, după discuţiile purtate cu dumneavoastră, am încercat să mă interesez şi eu despre unele aspecte discutate împreună…
— Adică să verifici afirmaţiile mele?
— Vă supără?
— Nu! Deloc! Aşa se procedează! Măcar că răspunderea pentru cele afirmate de mine îmi revine în totalitate! Şi ce ai aflat?
— Am discutat cu o persoană foarte apropiată de dl. Virgil Măgureanu despre acea bancă, acel fond monetar internaţional pe care Ceauşescu a încercat şi urma să-l constituie la începutul lui 1990, împreună cu Iran şi Libia. Nu ştiu dacă de la Măgureanu avea informaţiile, dar persoana despre care vă vorbesc mi-a confirmat întocmai cele ştiute de mine de la dumneavoastră. Ba chiar a şi plusat!
— În ce fel?
— Se pare că deschiderea acelei bănci, cu un capital de 15 miliarde de dolari, era abia prima etapă. Cele 15 miliarde de dolari nici nu însemnau mare lucru pentru cât de sărace sunt ţările sărace! Fondurile cele mai importante urmau să intre de la arabi, firme, persoane fizice şi chiar state, de la arabii care şi-ar fi retras banii din băncile occidentale şi i-ar fi adus la Bucureşti. Foarte pe scurt spus, urma să se adune aici, la Bucureşti, sume din ce în ce mai mari, transformând Bucureştiul într-unul din marile centre financiare ale lumii. În plus, acest centru bancar urma să funcţioneze după alte principii, lăsând principiul profitului pe un plan secundar!…
— Interesantă informaţie! Şi foarte plauzibilă!… Veritabil finis coronat opus… Înseamnă că n-am bătut câmpii! Este o informaţie care se adaugă perfect logic la cele ce ştiam noi… Cred că am greşit evitând să mă mai văd cu dl. Măgureanu!… Da, după ce am fost propus să candidez la preşidenţia României din partea PDAR, am considerat că aşa ar fi cel mai bine, să nu mă văd cu dl. Măgureanu. Cred că am greşit! .

Sursa :: https://searchnewsglobal.wordpress.com

Apocalipsa după Schweighofer

Apocalipsa după Schweighofer

Pădurile româneşti sunt devorate continuu de “termitele” austriece, în timp ce majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană au luat măsuri pentru protejarea fondului forestier propriu, cum ar fi reducerea cantităţii de lemn destinată exploatării. La fel a procedat Rusia şi China. Dar, în România grupul de firme austriac din cadrul Holzindustrie Schweighofer interpretează legislaţia româneasca în funcţie de interesul lor. De-a lungul timpului, la nivel naţional compania Schweighofer a făcut mai multe afaceri la limita legii sau chiar a încălcat-o. În urmă cu o săptămână, o anchetă demarată de Direcţia Naţională Anticorupţie în sânul justiţiei din Suceava a scos la iveală iţele controversate ale poveştii prin care firma austriacă Holzindustrie Schweighofer SRL a obţinut terenul agricol pe care şi-a construit fabrica din localitatea Rădăuţi, din judeţul Suceava. Pentru a pune mâna pe terenul dorit, austriecii au luat legătura cu afaceristul Gavril Constantin Babiuc care trebuia să cumpere aproximativ 130 de hectare de teren arabil de la proprietarii din zonă, pe care trebuia să-l revândă ulterior austriecilor. Ameninţat de austrieci cu pierderea contractului, Babiuc a apelat la judecătorul Costică Bogdan Bărbuţă, de la Judecătoria Rădăuţi, care a emis 69 de hotărâri judecătoreşti ilegale pentru ca acesta să intre în posesia pământului. Ulterior întreaga suprafaţă a ajuns la firma Holzindustrie Schweighofer. 

Judecătorul Costică Bărbuţă a emis 69 de hotărâri ilegale pentru ca austriecii să-şi construiască fabrica de la Rădăuţi

Fostul director al Regiei Naţioane a Pădurilor Romsilva din perioada 2002-2003, Filip Georgescu a a susţinut adoptarea în regim de urgenţă a două acte normative prin care s-a creat condiţiile legislative necesare pentru exploatarea masivă a fondului forestier românesc de către Holzindustrie Schweighofer, firmă românească cu capital austriac. Prima a fost Ordonanţa de Urgenţă 71 din 2002, prin care Romsilva putea încheia contracte de vânzare a masei lemnoase pe termen lung, cu agenţii economici care au o capacitate de procesare a unei cantităţi de peste 20.000 metri cubi pe an. Principalul beneficiar al acestei măsuri legislative a fost Holzindustrie Schweighofer care, prin trei contracte încheiate cu Romsilva pe o perioadă de 10 ani, a primit dreptul de a exploata în jur de un milion de metri cubi de lemn, anual. Dar, numai lemn folosit în producţia proprie. Cu toate acestea grupul de firme din cadrul Schweighofer interpretează legislaţia românească în funcţie de interesul lor. În ultimii ani, grupul de firme aflate sub umbrela lui Schweighofer a facut mai multe afaceri la limita legii sau chiar au încalcat-o. Potrivit contractului semnat cu Romsilva

Intrermediari pentru Romsilva

La Direcţia Silvică Oradea, Holzindustrie Schweighofer a contractat 60.000 mc de masă lemnoasă, din care doar aproximativ 20 mc erau răşinoase. Restul speciilor de lemn au fost luate de austrieci şi vândute către alte firme. Potrivit inspectorilor de control, firma austriacă a încălcat contractul deoarece avea dreptul să cumperel “doar material lemnos pentru producţia proprie”. Contractul pe termen lung nu a fost respectat nici la Satu Mare, unde o cantitate de 5374 mc au fost vânduţi către firma Prislemn SRL. O cantitate asemănătoare a fost vândută şi către firma Silvatica. La Zalău s-a întâmplat la fel. Austriecii au cumpărat lemnul de la Romsilva, fiind revândut firmei Silvatica.

De la Direcţia Silvică Braşov s-a cumpărat 39.600 mc lemn, din care doar 11.000 au fost răsinoase. Restul a fost revândut. Astfel, s-a încălcat Ordonanţa 71/2002 privind aprovizionarea cu materie primă a marilor producători. Nimeni nu a luat nici o măsură. La Bacău, în anul 2007, s-a exploatat 70.174 mc de lemn. Din această cantitate doar 10.470 au fost transformati în produse industriale, pentru că diferenţa a fost vândută către alţi agenţi economici. Din această afacere, Romsilva a pierdut aproximativ 100.000 de euro. “Datorită poziţiei pe care o deţine, a mai contractat o cantitate de 41735 mc de foioase fără să facă dovada că lemnul va fi folosit în activităţi de prelucrare în produse finite. Întreaga cantitate a fost revândută la un preţ mai mare decât cel contractat la Bacău”, susţin inspectorii silvici.

Afaceri controversate

Holzindustrie Schweighofer a contractat 120.000 mc de masă lemnoasă de la Direcţia Silvică Suceava. Din această cantitate aproape 36.000 mc au fost revânduţi către alte firme. Mai mult, în anul 2008, Holzindustrie Schweighofer a contractat tot de la Suceava o altă cantitate de 125.147 mc. “Având în vedere faptul că suprafaţa de pădure aflată în proprietatea statului s-a diminuat în Suceava cu 87.000 ha, volumul înscris în contractul de vânzare a masei lemnoase depăşeşte procentul maxim admis de 20%.”, se menţionează într-un raport de control. În schimb, angajaţii Direcţiei Silvice Miercurea Ciuc nu au mai mărit preţul la lemn timp de trei ani, deşi erau obligaţi de lege să facă acest lucru. “Prin urmare directia silvică a vândut aproape 20.000 mc de masă lemnoasă către Holzindustrie Schweighofer la un pret mai mic cu 16 lei/mc”. Astfel, statul român a fost prejudiciat cu suma de 700.000 lei, adica cu vreo 200.000 de dolari. Mai mult, masa lemnoasă a fost exploatată de Forestar S.A. iar lemnul nu a mai ajuns la Holzindustrie Schweighofer.

Firma austriacă Holzindustrie Schweighofer a început în anul 2004 să caute teren pentru construcţia unei fabrici şi a unui centru administrativ în judeţul Suceava, unde urma să facă investiţii de aproximativ 100 de milioane euro. După lungi căutări, austriecii au pus ochii pe un teren de aproape 130 de hectare în comuna Satu Mare, aflată în apropierea municipiului Rădăuţi. Pentru a nu cumpăra terenul direct de la proprietari, austriecii au apelat la afaceristul Gavril Constantin Babiuc, care trebuia să-i convingă pe toţi proprietarii din zonă să-i vândă pământul. Iar el, ulterior, trebuia să revândă terenurile firmei austriece. În goana după pământul moldovenesc, Gavril Babiuc a întâmpinat probleme în achiţionarea a 79 de parcele a căror suprafaţă era de 41,59 ha. Aceste ultime parcele nu se putea vinde prin notariat pentru că moştenitorii de drept nu dezbătuse succesiunea, erau deţinute în coindiviziune sau succesorii nu şi-au încris dreptul de proprietate în cartea funciară. Aflaţi în impas, austriecii au început să facă presiuni asupra lui Gavril Babiuc, pe care-l ameninţau că dacă nu rezolvă problema riscă să piardă contractul. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că: “Numitul Babiuc Constantin Gavril a fost presat de investitorul austriac să rezolve această situaţie sub sancţiunea pierderii, inclusiv de către acesta a unor sume semnificative de bani. În acest context, Babiuc Constantin Gavril a apelat la judecătorul Bărbuţă Bogdan Ilarion Costică, din cadrul Judecătoriei Rădăuţi.”

69 de hotărâri, ilegale

După un plan bine elaborat între Babicu şi Bărbuţă, problema cu cele 79 de parcele şi-a găsit rezolvarea la Judecătoria Rădăuţi. Astfel, judecătorul Costică Bărbuţă a emis pe 22 martie 2005 nu mai puţin de 21 de hotărâri judecătoreşti. Două lună mai târziu a emis alte 25 de hotărâri. În septembrie au fost emise alte 12, iar în octombrie ultimele 11 hotărâri. În total 69 de hotărâri judecătoreşti prin care Babiuc a intrat în poseia celor 79 de parcele. De la Babiuc terenurile au ajuns în proprietatea firmei Schweighofer. Pe terenurile cu pricina, austriecii au înfiinţat în 2008 “Fabrica Rădăuţi”, fiind inclusă în compania Egger. Potrivit datelor de pe site-ul companiei, la Rădăuţi se debitează anual 1,4 milioane metri cubi de lemn rotund şi se produc în jur de 165.000 de tone de peleţi. 70% din materialul lemnos provine din România, iar restul din Ucraina. Ioan Banciu, country manager la Egger, a declarat pentru Hotnews că: “”terenurile s-au achiziţionat cu respectarea legislaţiei în vigoare, documentele fiind autentificare la notariatele publice”.

Autor: Petru Zoltan

Sursa: Jurnalul.ro

Slovacia VS Iredentismul Maghiar, o lecție de demnitate națională!

Slovacia VS Iredentismul Maghiar, o lecție de demnitate națională!

Maniera intransigentă, corectă și europeană în care Slovacia a rezolvat problema neorevizionismului maghiar intern – care amenință siguranța sa națională a generat un sentiment de admirație totală și de respect sincer față de această țară.

Slovacia dovedește Europei și lumii întregi că, deși este un stat mic ca teritoriu și populație, posedă o splendidă calitate, specifică numai statelor puternic consolidate ca democrații, anume aceea a unei impresionante demnități naționale și prin aceasta că este un stat mare.

Principiul care a generat o asemenea atitudine politică și națională a Slovaciei nu este o invenție a acestei țări, nici nu a fost descoperit acum după îndelungi căutări, necunoscut zilelor noastre, ci este unul vechi decând lumea și la îndemâna oricărei țări care dorește cu adevărat să-și apere interesele naționale fundamentale. A fost și este un principiu axat pe patriotism, demnitate națională și apărarea cu fermitate a intereselor supreme de stat.
Rememorarea câtorva acțiuni întreprinse de statul slovac împotriva neorevizionismului revanșard, șovin și exclusivist etnic, practicat tenace de Ungaria, se impune pentru noi românii.

România este, la fel, o țintă permanentă a politicii extremist – revanșarde a Budapestei, iaratitudinea Slovaciei ne oferă modul în care această țară a știut să contracareze acțiunile respective și să se protejeze.

Un exemplu elocvent în acest sens l-a reprezentat refuzul autorităților slovace de a permite, în august 2009, intrarea în țară a președintelui Ungariei, Laszlo Solyom, cu intenția de a inaugura o statuie a „Sf. Stefan”, în localitatea Komarno, cu concentrație de etnici maghiari.

Refuzul Slovaciei a avut o motivare inatacabilă anume că vizita preconizată coincidea cu împlinirea a 41 de ani de la invazia trupelor Tratatului de la Varșovia, între care și cele ale Ungariei, în Cehoslovacia.

Întrucât nu s-a ținut seama de anunțul făcut pe canale diplomatice că „vizita nu este binevenită”,Laszlo Solyom a fost oprit la granița statului slovac fiind nevoit să facă cale întoarsă; a fost declarat „persona non grata”!

Prin această decizie autoritățile slovace au preîntâmpinat organizarea pe teritoriu slovac a unor manifestări cu caracter revizionist, revanșard și șovin maghiare care erau preconizate a se desfășura cu prilejul vizitei lui Slyom.

De asemenea, Slovacia a făcut față cu succes intenției Ungariei de a acorda cetățenia ungară etnicilor minoritari maghiari de pe teritoriul național slovac prin adoptarea de către parlamentul ungar a unei legi în acest sens (mai 2010). Reacția a fost una la fel de fermă, neezitantă și perfect legală prin adoptarea legii care prevede că se interzice dubla cetățenie, iar etnicii maghiari care dețin cetățenia ungară nu pot ocupa funcții publice în Slovacia.

Atitudinea statului slovac, în acest caz, a fost una logică fiind arhicunoscut faptul, probat nu de puține ori de-a lungul istoriei, că loialitatea nu poate fi împărțită, ea poate fi doar una și față de o singură țară.

Cu atât mai mult cu cât politica Ungariei față de Slovacia este una revanșardă, de revizuire a tratatelor de pace, de după Primul Război Mondial, care au consființit crearea statului Cehoslovac și desfințarea iluzoriei Ungarii Mari!

Semnificativă în această situație a fost solidarizarea cu Slovacia a lui Vaclav Klaus, președintele Cehiei.

La fel, în baza aceluiași principiu al primordialității interesului național, autoritățile slovace au implementat regionalizarea respingând organizarea administrativ-teritorială pe criterii etnice, evitând astfel apariția acelei „mici Ungarii” pe teritoriul său, atât de mult dorite de Ungaria și subordonate total intereselor acesteia, nu numai în cazul de față dar și în cel al României, Ucrainei, Serbiei, etc., peste tot unde există o minoritate maghiară.

Deosebit de consecvent în planul contracarării acțiunilor neorevizioniste, extremiste, revanșarde și de amestec în problemele sale interne, inițiate în prezent de Ungaria, statul slovac a interzis desfășurarea pe teritoriul său, la Komarno, în ziua de 27 iunie 2012, a ședinței unei comisii a Parlamentului Ungariei.

Și în acest caz, ca și în altele, Ungaria fidelă „principiului” care guvernează politica sa externă în raport cu țările pe teritoriul cărora există etnici minoritari maghiari, respectiv amestecul în treburile interne ale acestor state, a intenționat organizarea ședinței menționate fără a consulta, în prealabil, autoritățile slovace. În acest context, mai amintim de faptul că trupa rock Karpatia, din Ungaria, este interzisă pe teritoriul Slovaciei, datorită mesajelor extremiste, șovine, xenofobe, rasiste și de susținere a refacerii așa zisei Ungarii Mari, cuprinse în repertoriul ei.

O mențiune se impune, anume că măsurile aplicate de Slovacia, la care am făcut referire, nu au fost criticate de țările membre ale Uniunii Europene, ele nefiind considerate nici nelegale, nici antidemocrate, nici antieuropene, nici antimaghiare!

Fie și la o simplă privire este evidentă asemănarea izbitoare a modului de acțiune practicat de Ungaria, în virtutea doctrinei hungariste a neorevizionismului, extremismului, exclusivismului etnic, separatismului teritorial și șovinismului, în cazul Slovaciei și României!

Toate situațiile din Slovacia, enumerate mai sus, s-au petrecut copie la indigo în România.

Trebuie spus, însă, că în timp ce Slovacia a rezolvat, ferm, logic, fără ezitare, în favoarea sa această situație, România, datorită atitudinii de espectativă și ezitante a autorităților statului, a fost umilită și sfidată de Ungaria!

Din această perspectivă, comparativ, vorbim de un stat slovac puternic apărat printr-o demnitate națională impresionantă și de un stat român vulnerabil în care această calitate esențială pare să nu mai existe.

Autoritățile țării mele, România, nu au considerat până în prezent necesar să găsească și să aplice soluții la aceași problemă.

Cu siguranță că nici nu au fost interesate, în acest sens, dacă este să ținem seama numai și de faptul că modelul slovac era aproape și la îndemână!

Colonel (r) prof. Claudiu Aiudeanu
stefanbadita.wordpress.com prin R.B.N. Press

Sursele imaginilor:

„Romania 1919” - Diasporatv.eu

„BravoSlovacia” – ilustrare originală R.B.N. Press

Sursa: http://www.rbnpress.info

Experimentul psihologic facut de Facebook pe utilizatori. Ce a aflat din continutul postarilor facute pe retea

Experimentul psihologic facut de Facebook pe utilizatori. Ce a aflat din continutul postarilor facute pe retea

Facebook a manipulat emoţiile resimtite de aproape 700.000 dintre utilizatorii sai, in cadrul unui experiment secret, in urma caruia a descoperit ca starile de fericire si de tristete sunt "contagioase", putand fi transmise de la un internaut la altul.


Experimentul menit să analizeze “contagiunea emoţională” în reţele sociale a stârnit deja controverse în rândul utilizatorilor de Facebook care, deşi au bifat căsuţele prin care îşi exprimă acordul cu modul în care Facebook poate folosi informaţiile postate, spun că se simt manipulaţi şi critică lipsa de etică a unei asemenea acţiuni. Pe scurt, Facebook a modificat postările apărute în fluxul a circa 700.000 de utilizatori, fără ca aceştia să ştie, testând reacţiile lor emoţionale la conţinutul selectat: ce anume îi înfurie pe oameni şi ce anume îi bucură. Timp de o săptămână, în 2012, reţeaua socială a modificat algoritmul de selecţie a informaţiei din fluxurile individuale, eliminând fie postările cu caracter negativ, fie pe cele cu caracter pozitiv. Una dintre principalele concluzii ale studiului arată că “stările emoţionale pot fi transferate altora prin contagiune emoţională, determinându-i pe oameni să experimenteze aceleaşi emoţii fără ştirea lor.”

Potrivit cercetătorilor, efectul acestor schimbări nu a fost foarte semnificativ, observându-se o modificare a comportamentelor echivalentă cu o zecime dintr-un procent. “Dată fiind scara masivă a unor reţele sociale precum Facebook, chiar şi efectele nesemnificative pot avea consecţine ample, atunci când sunt agregate. (…) Până la urmă, o unitate de măsură a efectelor d = 0,001 la nivelul Facebook nu este neglijabilă: la începutul lui 2013, aceasta ar fi corespuns cu sute de mii de mesaje zilnice prin care utilizatorii îşi exprimă o emoţie sau alta într-un status.” O altă constatare a cercetătorilor a fost că, atunci când s-au eliminat fie postările cu caracter negativ, fie postările cu caracter pozitiv, adică atunci când conţinutul din flux a avut un potenţial emoţional redus, oamenii au început să scrie mai puţin pe Facebook şi să se exprime în mai puţine cuvinte.

Deşi autorii studiului au cerut scuze utilizatorilor, după ce aceştia din urmă au sancţionat caracterul secret al experimentului, valurile de nemulţumire au luat amploare. “Eu am scris şi am conceput tot experimentul,” spune Adam D.I. Kramer, autor al studiului şi angajat al Facebook, “şi vă pot spune că scopul nostru nu a fost să provocăm nemulţumiri. În fond, beneficiile studiului nu au motive să provoace toată această nelinişte.”

Christian Sandvig, profesor de ştiinţele comunicării la Universitatea din Michigan, comentează însă pentru Huffington Post că cercetarea derulată de Facebook nu este etică. “Există o mare diferenţă între aşteptările pe care le avem de la ştiinţele sociale din mediul academic şi aşteptările noastre de la Facebook. (…) Avem dreptate să nu ne aşteptăm ca psihologii să deruleze experimente secrete pe pielea noastră prin intermediul Facebook, dar mă aştept ca Facebook să experimenteze pe seama uilizatorilor săi, pentru propriul câştig.” Deşi experimentul a fost legal, atâta vreme cât politica Facebook prevede că informaţiile pot fi folosite “pentru operaţiuni interne, inclusiv troubleshooting, analiza datelor, testare, cercetare şi îmbunătăţire a serviciilor,” transformându-ne astfel pe toţi în potenţiali subiecţi, criticii arată cu degetul spre caracterul neetic al experimentului. Utilizatorii au dreptul să fie informaţi transparent despre operaţiunile în derulare şi despre felul în care este folosit conţinutul din cadrul reţelei, în termeni mai expliciţi decât cei folosiţi acum în regulamentul Facebook despre folosirea datelor personale. Iar dacă acest experiment a ieşit la iveală după ce studiul a fost publicat în revista academică Proceedings of the National Academy of Sciences, ne putem întreba cu legitimitate câte alte experimente sunt derulate fără ca utilizatorii să afle vreodată de ele.

Surse: The Atlatinc, Huffington Post

De ce l-a sprijinit Germania pe Traian Băsescu. Mircea Coșea arată cum profită de România

De ce l-a sprijinit Germania pe Traian Băsescu. 

Mircea Coșea arată cum profită de România

Poziția comisarului Stefan Fule, care a atacat din nou România și Bulgaria, imediat după ce a vizitat Bucureștiul, reflectă politica ”greilor” care conduc UE. Aderarea României apare în majoritatea pozițiilor oficiale din nucleul de forță al UE ca fiind o concesie făcută fostelor țări comuniste pentru sprijinirea lor în trecerea la economia de piață și la rigorile democrației statului de drept. Din păcate, și presa portocalie de la noi susține acest mesaj de propagandă, prin care se induce ideea că țara noastră a primit un cadou și trebuie să fie recunoscătoare. Profesorul Mircea Coșea arată, în editorialul scris pentru DCNews, că realitatea este cu totul alta.


Aderarea României a adus comunității europene mai degrabă avantaje decât pierderi. Mai mult, în anii grei ai crizei, țări cum ar fi Germania și-au rezolvat problemele prin politici care au fost plătite de țări cum ar fi România. Migrația spre Vest a sărăcit România, prin plecarea românilor bine pregătiți și cu putere de muncă, favorizând țările de destinație, care și-au echilibrat deficitul prin contribuția lucrătorilor din Est.

Deficitul de competitivitate favorizează țările din nucleul dur al Europei, care au interes ca România să rămână la un nivel de dezvoltare inferior. Nevoia de menținere a decalajelor va fi, și în continuare, o soluție de funcționare a pieței unice. Ca urmare, ne putem aștepta, după cum a și anunțat dl. Fule, la reglementări mai restrictive în domeniul fondurilor europene și al accesului mărfurilor noastre pe piața unică.


Culpabilizarea României și Bulgariei, intensificată

Plecând de la analiza riguroasă a profesorului Mircea Coșea, care citează surse bine documentate din literatura de specialitate și analiști de prestigiu, putem observa de ce s-a bucurat Traian Băsescu de sprijinul puternic al cancelarului Angela Merkel și al liderilor CE din aceeași familie politică. Mecanismele care defavorizează România și favorizează țările bogate (austeritatea și Tratatul prin care sunt restricționate deficitele bugetare) au devenit politică de stat în regimul Traian Băsescu.

Prof. Coșea crede că va urma o intensificare a culpabilizării României (și a Bulgariei) pentru toate relele comunității, urmată de trecerea în categoria ” țări incompatibile”. Astfel, se va justifica luarea unor măsuri cu efect de limitare a avantajelor pe care le-am putea avea prin intrarea pe piața unică. Aceasta ar fi traducerea declarației comisarului Fule: ” Suntem nevoiţi să extindem şi să înăsprim standardele”.

În demonstrația sa, profesorul Mircea Coșea demontează trei mituri cu care a fost intoxicată opinia publică:


Piața unică europeană ajută la dezvoltare

Fals. Piața unică europeană, deși are un grad înalt de integrare, nu poate funcționa pe alte criterii decât pe cele specifice mecanismului de piață concurențională, ceea ce presupune diferențe de competitivitate între participanții la schimb, arată prof. Coșea. Iată cum, aderarea României, deși cu un mare grad de incompatibilitate, nu mai apare doar ca o concesie făcută poporului român ci și ca un interes economic pentru însăși funcționarea pieței unice europene. În condițiile crizei și a incapacității de valorificare eficientă a capitalului în nucleul dezvoltat al UE, migrarea lui prin delocalizări spre țări mai slab dezvoltate, cu salarii sub media europeană (ca România și Bulgaria) a devenit o soluție. Piața, relativ mare, a unei țări ca România a devenit, de asemenea, o soluție ca debușeu pentru producția fără cerere a agriculturii și industriei nucleului dur, în contextul distrugerii prin efectele pieței libere a ofertei autohtone.

Decalajele se reduc după aderare

Fals. Politica de menținere a decalajelor a continuat și după momentul aderării, deși ar fi trebuit ca țări ca România să fie sprijinite în reducerea acestora. Prin Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța fiscală în cadrul Uniunii economice și monetare, nucleul dezvoltat al UE (în special Germania și Franța) impune o restricționare puternică a deficitelor bugetare, ceea ce va face imposibilă dezvoltarea în ritm rapid țărilor sărace în vederea atingerii cât mai grabnice a criteriilor de convergență.


Banii emigranților ajută țările de origine

Fals. Realitatea arată că și în acest caz decalajele de dezvoltare au adus profit și avantaje concurenționale țărilor beneficiare de migrația românescă. În acest sens, se cere demitizată și părerea conform căreia de migrație este beneficiară România prin sumele importante de bani trimise acasă de către muncitorii români. Beneficiare au fost și sunt atât pe termen scurt, cât și în perspectivă mai lungă țările primitoare a emigranților. Peste 20 la sută din imigranții veniți din Bulgaria și România în Germania au studii superioare, veniturile lor fiind mai mari decât media din Germania. Care este efectul economic de ansamblu? Migrația forței de muncă tinde să determine creșterea PIB în Occident și scăderea lui în România. Scăderea ofertei forței de muncă nu are cum să producă mărirea salariilor în România, deoarece salariile depind de productivitate. Dacă în România rămân mai puțini lucrători, atunci nu înseamnă că ei vor câștiga mai bine.


Investiții și fonduri europene, tot mai puține

Concluzia prof Coșea este următoarea: pe termen mediu, UE se va afla în continuare într-o situație economică dificilă, ceea ce va alimenta la nivelul țărilor dezvoltate euroscepticismul, populismul și mișcările de autonomie teritorială. Dificultățile economice, cu implicațiile lor sociale, vor genera un trend de relocalizare industrială, ceea ce va reduce potențialul de capital posibil de investit în alte țări (fie ele chiar membre UE). Piața unică va fi în continuare afectată de tendințe protecționiste mascate sub teoria patriotismului economic. Nevoia de menținere a decalajelor va fi deci, și în continuare, o soluție de funcționare a pieței unice. Ne putem aștepta la reglementări mult mai restrictive în domeniul accesării fondurilor europene și al accesului mărfurilor noastre pe piața unică.


Iată editorialul integral scris de prof. Mircea Coșea pentru DCNews:

”Lipsa de credibilitate poate fi rușinoasă dar este sigur sănătoasă - Mircea Coșea

Doar la o zi după ce se întorsese de la București unde participase la SEECP, comisarul european pentru extindere Stefan Fule face următoarea declarație : ” Atât statele membre, cât şi cele candidate simt o oboseală în legătură cu ritmul lent al procesului de extindere. În primul rând, ultima extindere, cu România şi Bulgaria, a ridicat o serie de semne de întrebare în legătură cu credibilitatea întregului proces. Pentru că a fost prima dată când UE a decis să introducă un mecanism special de cooperare şi verificare în cazul unor state membre. Cea mai mare provocare a fost restabilirea credibilităţii pierdute privind procesul de extindere. Suntem nevoiţi să extindem şi să înăsprim standardele."

Ar trebui să nu ne mai deranjeze astfel de declarații pentru că deja ne-am obișnuit cu statutul de oaie neagră a Europei, cultivat și dezvoltat în ultima perioadă de mai mulți înalți funcționatri europeni, dar și de mulți membri ai Parlamentului European. Ar trebui ca astfel de poziții și declarații negative referitoare la prezența României în UE să le tratăm cu nonșalanță, ca pe ceva deja vu, dacă avem în vedere frecvența din ce în ce mai mare cu care se succed. Poate ar trebui să le privim și ca pe ceva neinteresant și neimportant dacă luăm în considerație reacțiile timide și de o politețe feciorelnică ale Ministerului Afacerilor Externe la toate acuzațiile care ni se aduc.

Spre exemplu, la afirmația comisarului european conform căreia extinderea cu România și Bulgaria ar fi ridicat semne de întrebare în legătura cu credibilitatea întregului proces, MAE a răspuns printr-un comunicat că: ” E nepotrivită asocierea aderării României la UE cu ideea diminuării credibilităţii extinderii”.

Desigur că este corect să se spună că este o asociere nepotrivită dar, cu tot respectul pentru MAE, îmi permit să spun că nepotrivit este și răspunsul ministerului. Nu mă refer la excesul de limbaj diplomatic cu care a fost formulat sau la strădania de a zice ceva, dar fără să supere pe cineva, ci la faptul că s-a pierdut oportunitatea de a clarifica și demitiza procesul aderării României la UE.

Cred că, vrând sau nevrând, comisarul Fule a deschis posibilitatea unei analize profunde a modului în care putem clarifica locul și importanța noastră în ansamblul UE, ca o premiză a conceperii și gestionării politicii noastre europene.

Problema centrală a acestui proces de clarificare o consider a fi eliberarea politicii noastre europene de sindromul marginalizării, al țării de periferie, al membrului ”cu drepturi egale”, dar de categoria a doua.

De la data aderării până în prezent, s-a dezvoltat ideia conform căreia aderarea României se explică printr-o decizie eminamente politică a UE, în absența cvasi totală a compatibilității Statului și economiei românești cu standardele europene. Aderarea României (și a Bulgariei) apare în majoritatea covârșitoare a pozițiilor oficiale din nucleu de forță al UE ca fiind ” o concesie făcută fostelor țări comuniste din sud-estul european pentru sprijinirea lor în trecerea la economia de piață și la rigorile democrației statului de drept” (sursa: ” Reviews & Critical Commentary”. Council for European Studies at Columbia University).

Mai direct, România nu merita să fie membră UE deoarece nu era pregătită (deficit de compatibilitate standarduală), dar a primit acest ”cadou” ca o dovadă a voinței politice europene de a fi spijinită în demersul ei de democratizare și dezvoltare. În concluzie, România trebuie să fie recunoscătoare și să continue reformele pentru a dovedi încrederea ce i s-a acordat.

În această concluzie găsim cheia declarațiilor comisarului Fule. Domnia sa spune că aderarea noastră (și a bulgarilior) pune în cumpănă credibilitatea extinderii pentru că nu ne-am ridicat la nivelul încrederii acordate, nereușind să ne compatibilizăm cu standardele UE.

Din păcate, nu-l putem contrazice pe dl. Fule din acest punct de vedere. Deși, în anii parcurși de la aderare, România a redus decalajul care o desparte de standardele europene, deficitul de compatibilitate este încă mare, iar ritmul de compatibilizare (convergență) este încă prea lent.

Problema este însă alta și nu pot să nu aduc în discuție nota de ipocrizie pe care o are declarația comisarului european, căci este o ipocrizie în a condamna România de vina pierderii credibilității politicii de extindere prin aderarea ei când, în realitate, această aderarea a adus comunității mult mai multe avantaje decât pierderi.

Voi încerca să demonstrez acest lucru plecând de la o afirmație care poate va șoca, dar care este dovedită în practică.

Afirm că, după 2005, a devenit evident că esența mecanismului intern al politicii și economiei comunitare este menținerea decalajelor (deficitul de compatibilitate) dintre țările membre și nu reducerea acestora. Acest lucru ne conduce la concluzia că intensificarea fenomenului de culpabilizare a României (și a Bulgariei) pentru toate relele comunității este prefațarea ” nominalizării ” noastre ca reprezentant oficial la categoria ” țări incompatibile”, ceea ce va justifica luarea unor măsuri cu efect de limitare a avantajelor pe care le-am putea avea prin intrarea pe piața unică De altfel, comisarul Fule a avansat în acest sens declarând că: ” Suntem nevoiţi să extindem şi să înăsprim standardele”.

Iată câteva argumente care pot susține ideia interesului funcțional al mecanismului pieței unice economice și monetare de menținere a unor țări membre în zona decalajelor (incompatibilității).
Piața unică europeană deși are un grad înalt de integrare nu poate funcționa pe alte criterii decât pe cele specifice mecanismului de piață concurențională, ceea ce presupune existența diferențierii de competitivitate dintre participanții la schimb. Un aspect important și nerezolvat al diferențierii dintre parteneri este acela al lipsei de unificare a modelelor sociale din diferitele țări membre. Eliminarea tarifelor vamale s-a dovedit a nu fi un mijloc de armonizare a dezvoltării ci, din contră, un mijloc de stratificare a dezvoltării. În condițiile crizei, mecanismul intern al pieței unice a accentuat lupta de concurență până la manifestarea unor tendințe protecționiste sprijinite pe teoria patriotismului economic. Această ideie a nevoii pieței unice de a funcționa prin menținerea unor decalaje nu este nouă. Ea apare chiar la părinții pieței unice, deși era prezentată doar ca o posibilitate teoretică (vezi : Pierre Werner : ” Itineraires luxembourgeois et europeens,in Memories 1945-1985”; Jaques Delors; ” First intergovernamental UE Conference” Luxembourg 9/IX/1985).

Iată cum, aderarea României, deși cu un mare grad de incompatibilitate, nu mai apare doar ca o decizie eminamente politică, ca o concesie făcută poporului român, ci și ca un interes, ca o necesitate economică pentru însăși funcționarea pieței unice europene.

În condițiile crizei și a incapacității valorificării eficiente a capitalului în nucleul dezvoltat al UE, migrarea lui prin delocalizări spre țări mai slab dezvoltate, cu salarii sub media europeană (ca România și Bulgaria) a devenit o soluție. Piața, relativ mare, a unei țări ca România a devenit, de asemenea, o soluție ca debușeu pentru producția fără cerere a agriculturii și industriei nucleului dur, în contextul distrugerii prin efectele pieței libere a ofertei autohtone.
Politica de menținere a decalajelor s-a continuat și după momentul aderării, deși ar fi trebuit ca țări ca România să fie sprijinite în reducerea acestora. Exemplul cel mai frapant este Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța fiscală în cadrul Uniunii economice și monetare. Sub umbrela necesității coordonării politicilor bugetare, nucleul dezvoltat al UE (în special Germania și Franța) impun țărilor aflate în decalaj o restricționare puternică a deficitelor bugetare, ceea ce va face imposibilă dezvoltarea în ritm rapid a acestor țări în vederea atingerii cât mai grabnice a criteriilor de convergență.
În pofida campaniei de limitare a accesului forței de muncă românești pe piețele nucleului dezvoltat al UE, realitatea arată că, și în acest caz, decalajele de dezvoltare au adus profit și avantaje concurenționale țărilor beneficiare de migrația românescă. În acest sens, se cere demitizată și părerea conform căreia de migrație este beneficiară România prin sumele importante de bani trimise acasă de către muncitorii români. Beneficiare au fost și sunt atât pe termen scurt cât și în perspectivă mai lungă țările primitoare a emigranților. Este de remarcat în acest sens părerea unuia dintre cei mai lucizi politicieni europeni, președintele Italiei, Giorgio Napolitano, care spunea că”Italia nu poate depăşi problemele economice fără contribuţia imigranţilor, subliniind că străinii reprezintă energia vitală de care ţara are nevoie. Fără contribuţia imigranţilor la economia Italiei, chiar şi povara datoriei publice devine greu de susţinut" ( sursa: La Repubblica.)
Comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, Laszlo Andor, a spus pentru Spiegel: "Mare parte din români și bulgari muncesc și au o contribuție serioasă la creșterea economică a Germaniei, ei plătind impozite și asigurări sociale către statul german. Totodată, ei își cheltuie banii în Germania, încurajând consumul".
Cifrele susțin cuvintele sale. Peste 20 la sută din imigranții veniți din Bulgaria și România au studii superioare, veniturile lor fiind mai mari decât media din Germania. Un studiu recent, care analizează efectul imigranților români și bulgari asupra finanțelor publice ale Suediei arată cu cifre că imigrația este benefică pentru bugetul de stat suedez. Pe scurt, imigranții cotizează o sumă mai mare de bani la buget decât ajutoarele sociale pe care le primesc (sursa: ” Logica Economica” 01/2014). Care este efectul economic de ansamblu? Migrația forței de muncă tinde să determine creșterea PIB în Occident și scăderea lui în România. Scăderea ofertei forței de muncă nu are cum să producă mărirea salariilor în România (în opoziție cu scăderea lor în Occident), deoarece salariile depind de productivitate. Dacă în România rămân mai puțini lucrători, atunci nu înseamnă că ei vor câștiga mai bine.

Iată că, deși este posibil – așa după cum susține comisarul Fule- că aderarea Românie (și a Bulgariei) să fi contribuit la scăderea credibilității procesului de extindere datorită lipsei de compatibilitate a acestor țări față de standardele comunitare, tocmai această lipsă a adus și aduce avantaje funcționării pieței unice într-o situație economică dificilă. Concluzia mea este următoarea : pe termen mediu, UE se va afla în continuare într-o situație economică dificilă, ceea ce va alimenta la nivelul țărilor dezvoltate euroscepticismul, populismul și mișcările de autonomie teritorială. Dificultățile economice cu implicațiile lor sociale vor genera un trend de relocalizare industrială ceea ce va reduce potențialul de capital posibil de investit în alte țări (fie ele chiar membre UE), piața unică va fi în continuare afectată de tendințe protecționiste mascate sub teoria patriotismului economic. Nevoia de menținere a decalajelor va fi deci, și în continuare, o soluție de funcționare a pieței unice. Ne putem aștepta -așa după cum a și anunțat dl. Fule- la reglementări mult mai restrictive în domeniul accesării fondurilor europene și al accesului mărfurilor noastre pe piața unică.

Ce soluții avem? În nici un caz întoarcerea feței de la Europa spre China sau Rusia. În contextul extinderii relațiilor extracomunitare, ar trebui ca politica europeană românească să devină activă, să ne luăm în serios dreptul de a fi membru cu drepturi depline al UE și să luptăm (așa după cum fac polonezi, ungurii sau chiar britanicii) pentru dreptul nostru de a ieși din periferia economică a uniunii”.

Sursa:http://www.dcnews.ro