O perspectivă ce se conturează – Lumea fără Israel
articol preluat de pe www.yogaesoteric.net
Presa occidentală l-a criticat dur pe fostul preşedinte al Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, pentru că şi-ar fi imaginat „lumea fără Israel”. Însă Henry Kissinger şi 16 servicii secrete americane sunt de acord cu faptul că, în viitorul apropiat, Israelul îşi va înceta existenţa. Într-un articol din 2012, The New York Post îl citează pe Kissinger integral:
„Peste 10 ani, Israelul nu va exista”.
Afirmaţia lui Kissinger este directă şi fără echivoc. El nu spune că Israelul, chiar dacă se află în pericol, poate fi salvat cu trilioane de dolari şi protecţie militară americană. Kissinger nu spune nici despre faptul că, dacă la alegerile prezidenţiale din SUA din 2012, ar fi învins vechiul amic al lui Netanyahu, Mitt Romney, Israelul ar fi putut supravieţui. Nu spune nici că Israelul ar exista în continuare, în cazul în care va fi bombardat Iranul. Kissinger nu propune nicio soluţie, el pur şi simplu constată că în anul 2022 Israelul nu va mai fi.
Agenţiile americane de spionaj sunt de acord cu afirmaţiile lui Kissinger, chiar dacă nu sunt sigure de data precisă. Cele 16 servicii speciale americane, care au un buget total de 70 de miliarde de dolari, au prezentat un material analitic de 82 de pagini, intitulat „Pregătirea pentru un Orient Apropiat fără Israel”. În materialul prezentat se face referire la cei 700 000 de evrei care locuiesc ilegal pe teritoriile ocupate în anul 1967. Toată lumea este de acord că aceste pământuri aparţin Palestinei, însă Israelul nu le va ceda de bună voie. Prin aceasta, Israelul aminteşte de RSA de la sfârşitul anilor ’80.
Potrivit analizei, partidul extremist Likud, aflat la putere în Israel, încurajează tot mai mult violenţa de care dau dovadă locuitorii teritoriilor ocupate. Se menţionează despre ferocităţile în stil de apartheid, inclusiv zidul despărţitor ridicat de israelieni şi sistemul de control foarte aspru la punctele de control, ceea ce contravine valorilor americane.
Cele 16 servicii secrete americane sunt de acord că Israelul nu este în stare să se opună forţei propalestiniene aflate în ascendenţă, care include Primăvara Arabă, Renaşterea Islamică şi Iranul. În trecut, dictatorii din această regiune suprimau manifestările propalestiniene în rândul popoarelor lor, însă aceste dictaturi au început să se prăbuşească odată cu căderea şahului iranian proisraelian, în anul 1979 şi constituirea Republicii Democratice Islamice, al cărei guvern a fost nevoit să susţină nemulţumirea poporului faţă de Israel.
În prezent, procesul de prăbuşire a dictatorilor care colaborau sau pur şi simplu răbdau Israelul a luat amploare. Drept urmare, la putere acced guverne mai democratice, mai islamice, care sunt cu mult mai neprietenoase faţă de Israel.
În raportul serviciilor de spionaj americane se menţionează că, în situaţia creată, guvernul SUA pur şi simplu nu mai dispune de mijloace militare şi financiare pentru susţinerea Israelului împotriva vecinilor acestuia. Potrivit estimărilor, pentru normalizarea relaţiilor cu cele circa 50 de ţări islamice, SUA trebuie să se conducă în conformitate cu interesele naţionale proprii şi să renunţe la Israel.
De menţionat că nici Kissinger, nici experţii serviciilor de spionaj care au elaborat acest material, nu intenţionează să plângă după Israel. Este un lucru curios, ţinând cont de faptul că Henry Kissinger este de origine evreiască şi întotdeauna era privit ca un prieten (uneori foarte apropiat) al Israelului, iar americanii, inclusiv colaboratorii serviciilor secrete, un timp îndelungat s-au aflat sub influenţa presei proisraeliene. Prin ce se explică această poziţie?
Americanii care se interesează de situaţia internaţională (din această categorie, evident, fac parte Kissinger şi experţii serviciilor de spionaj) s-au săturat până la refuz de fanatismul şi obsesia Israelului. Discursul absurd şi ridiculizat pe larg al lui Netanyahu de la tribuna ONU, din 2013, unde acesta a fluturat desenul-caricatură al unei bombe (fapt pentru care el însuși a devenit personajul caricaturii „sionistul nebun”), a fost ultima picătură a erorilor comise de liderii israelieni, cărora tradiţional le place să exagereze.
Totodată, mai mulţi americani sunt nemulţumiţi de lobbyismul prea autoritar al Israelului în problemele ce ţin de formarea opiniei publice. Fiecare demitere a unor jurnalişti cunoscuţi care au deviat de la „scenariul aprobat” pentru reflectarea problemei israeliene (ca în cazul lui Rick Sanchez şi Helen Thomas), provoacă reacţii inverse, puţin sesizabile la prima vedere, însă foarte puternice. Şi de fiecare dată când lobbyismul israelian înlătură pe cineva, de exemplu, pe Maureen Dowd, care a menţionat că fanaticii israelieni care au atras SUA în război cu Irakul acum cer acelaşi lucru şi în privinţa Iranului, tot mai multă lume conştientizează că asemenea persoane ca Sanchez, Thomas şi Dowd spun adevărul.
Un alt motiv pentru care pericolul dispariţiei Israelului este privit cu atâta calm este faptul că majoritatea evreilor americani deja nu mai susţin politica Israelului – în orice caz, nu în maniera în care o face Likud. Jurnaliştii şi analiştii evrei cu experienţă, de exemplu, Philip Weiss, recunosc nebunia cercurilor guvernante ale Israelului şi situaţia disperată a acestei ţări. Potrivit unor sondaje efectuate în rândul tinerilor americani de origine evreiască, nu mai este „la modă” să-ţi rupi capul pentru soarta Israelului. În pofida încercărilor disperate ale lui Netanyahu de a convinge electoratul evreu să-l voteze pe Mitt Romney, Obama (în raport se menţionează despre „ura” lui faţă de „mincinosul” Netanyahu) a obţinut cu uşurinţă majoritatea voturilor originarilor evrei.
În sfârşit, cea mai puţin evidentă, însă cea mai serioasă explicaţie care decriptează calmul lui Kissinger şi al CIA privind soarta Israelului este informaţia parvenită despre implicarea Israelului şi a aliaţilor lui în atentatele din 11 septembrie 2001 (şi nu a islamiştilor radicali).
Despre aceasta vorbesc tot mai des nu grupurile radicale antisemite, ci observatori de rang înalt. Fostul director al Departamentului de Studii Strategice al Colegiului militar din SUA, Alan Sabrosky, care este pe jumătate evreu, a participat la emisiunea realizată de autorul acestui articol, Daniel Perov, în cadrul căreia a menţionat că a discutat această problemă cu colegii. Aceştia sunt absolut convinşi că în spatele atentatelor teroriste din 2001 se află Israelul şi aliaţii lui. De aceeaşi părere este şi fostul corespondent BBC în Orientul Apropiat, Alan Hart, considerat prietenul lui Yasser Arafat şi al Goldei Meir.
Merlin Miller (candidat la alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie 2012 din partea „unui al treilea partid”, nota mixednews.ru) a declarat public despre implicarea Israelului în atentatele din 11 septembrie 2001.
Scopul principal al acestor atentate a fost „unirea prin sânge şi emoţii” a alianţei neclintite dintre Israel şi SUA. Aceasta a fost o încercare disperată de a asigura supravieţuirea Israelului prin declanşarea unor războaie de durată cu duşmanii acestui stat. După cum îndemnau evreii arestaţi pentru sărbătorirea 9/11:
„Duşmanii noştri sunt duşmanii voştri. Duşmanii voştri sunt palestinienii”.
Însă tot mai mulţi americani, inclusiv serviciul de spionaj, consideră că inamicii Israelului (1,5 miliarde de musulmani din toată lumea) nu sunt şi inamicii SUA. În realitate, SUA jertfesc mii de vieţi omeneşti în războaiele purtate pentru Israel, ceea ce prejudiciază interesele naţionale ale SUA. (Unul dintre aceste interese, bineînţeles, este procurarea petrolului şi a gazelor naturale de la statele stabile şi dispuse să colaboreze).
Odată cu conştientizarea faptului că evenimentele din 11 septembrie 2011 nu au fost organizate de islamiştii radicali, ci reprezintă o trădare sângeroasă a susţinătorilor Israelului, politicienilor care merg pe urmele lui Kissinger şi ale serviciilor secrete americane le vine tot mai uşor să admită că termenul de valabilitate a Israelului a expirat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu